proiectul calendarul

Iunie

Psalmii 119:11

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! „

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu,

Dumnezeu ne-a dăruit viața și ne-a binecuvântat cu timp, pe care, de cele mai multe ori, noi îl irosim cu lucruri neplăcute Lui sau poate cu lucruri care nu ne zidesc.
Și acum te întreb: ți-ai făcut vreodată timp să citești Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu? Nu știu câtă importanță ai acordat până acum acestui lucru, însă aș vrea să te asigur că, dacă ai citit-o măcar o dată, ai avut doar de câștigat. Iar dacă ai alege să faci aceasta în fiecare zi, ai fi surprins de puterea pe care o are în viața ta.

Totuși, de ce ar trebui să citești din Cuvântul lui Dumnezeu zilnic? Citind Biblia, vei începe să-L cunoști și să-L recunoști pe Dumnezeu ca fiind Creatorul a tot ceea ce vezi în jur, inclusiv al tău. Apoi, dacă Îl vei primi pe El ca Tată, vei putea deosebi ce este bine și ce este rău. Abia atunci vei începe să realizezi cât de mult L-ai întristat pe Dumnezeu înainte de a-L cunoaște.

Poate în mintea ta se naște acum întrebarea: ”Cum aș putea să mă las de lucrurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu?” Biblia îți oferă răspunsul: când iei hotărârea să-L urmezi, El promite că te va ajuta. Nu doar că vei reuși să renunți la acele lucruri neplăcute Lui, dar vei descoperi cât de mult te iubește Dumnezeu. Vei descoperi că El a pus în tine daruri și așteaptă ca tu să le folosești pentru El și pentru aproapele tău.

Puterea de a face aceasta ți-o dă El, prin Cuvânt, atâta timp cât alegi să te hrănești zilnic din el. Cu cât te vei dedica mai mult acestui lucru, cu atât te vei depărta mai mult de șoapta celui rău. Te îndemn să începi chiar acum să strângi acest Cuvânt în inima ta!

Want to make a difference?

Help us raise money for our humanitarian causes

Translate »