Septembrie

aș putea scrie o carte întreagă cu răspunsuri la rugăciuni, trăite și pipăite de mine și de familia mea. Dar cel mai mare motiv e acesta: iubesc pe Domnul, pentru că El m-a iubit întâi.

Ca nimeni altul, mi-a iertat orice greșeală, S-a aplecat spre mine și mi-a ascultat glasul și cererile. De mic copil, rar am fost bolnavă. Și mai rar luam medicamente pentru a scăpa de durere. Așa am crescut, cu gândirea asta, oridecâte ori mă durea ceva: ”Ți se pare, nu doare chiar așa tare!” Și în dreptul meu autosugestia funcționa. Parcă devenea totul mai ușor. Dar a venit apoi un moment cu care nu mă mai întâlnisem până atunci.

În anul 2020 am început să am dureri de cap foarte puternice. Primele dăți când mi s-a întâmplat, am încercat să-mi spun, ca mai înainte, că mi se pare. Dar nu mi se părea. Durerea era acolo, și, cu fiecare zi ce trecea, devenea tot mai mare. Am fost nevoită să încep să iau medicamente, dar, la un moment dat, nici ele nu își mai făceau efectul. A trecut așa un an de zile, an în care nu a fost noapte sau zi să nu am dureri de cap. Deveniseră parte din mine, și așa mult mă afectau, încât din acel an nu reușesc să-mi amintesc multe lucruri. În cele din urmă, am fost nevoită să consult mai mulți specialiști. Am fost trimisă de la un medic la altul, dar nimeni nu găsea cauza acelor dureri. Toate investigațiile medicale arătau bine. Urma să consult un medic neuro-psihiatru și să încep să iau un alt fel de tratament, lucru care mă speria, și tot amânam să îl fac. Povestea devenea prea lungă și nu mai aveam forța să lupt.

În prima duminică a lunii iulie 2021 eram la biserica din care facem parte și acum. Era slujba de împărtășanie, sau Cina Domnului, cum o numim noi. Eram așezată pe scaun și mă gândeam, ascultând predica, la tot ceea ce a făcut Hristos pentru mine. Mi-am amintit atunci un verset din Isaia 53:5. M-a copleșit enormitatea dragostei Lui, însă în mintea mea răsunau continuu ultimele cuvinte: ”și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Wow! Ce promisiune mare! Eu aveam nevoie de vindecare! Oamenii nu m-au putut ajuta, deși au făcut tot ce au știut ei mai bine... Am crezut atunci, cu toată ființa mea, că doar Hristos mă putea vindeca de durerile acelea puternice. În momentul în care am întins mâna să mă împărtășesc, singura rugăciune a mea a fost aceasta: ”Doamne, ai spus în Cuvânt că sângele Tău are puterea să vindece și eu cred asta! Te rog, în momentul în care mă voi împărtăși, atinge-Te de mine, de capul meu!” A trecut duminica aceea.

Luni dimineața nu am fost în stare să mă ridic de pe pernă. Durerile erau mai puternice ca niciodată până atunci. A trecut cum a trecut și ziua de luni, și a venit marți. Când am deschis ochii, ceva se întâmplase. Simțeam că ceva era schimbat. M-am ridicat din pat cu teamă, ca nu cumva să vină iar durerile mari. Dar nu! Durerile nu mai erau, dispăruseră! De atunci, a trecut un an și jumătate, an în care nu am mai avut dureri, iar eu mă minunez și azi de frumusețea și de dragostea lui Dumnezeu pentru mine. Dacă citești aceste rânduri, aș vrea să te încurajez să Îl pui la încercare pe Dumnezeul cel viu și adevărat al Bibliei, oricare ar fi problema ta. El Se va lăsa găsit de tine și va asculta și glasul tău, cererile tale!