Aceasta este provocarea lansată în Psalmul 37:5. Crezi cu adevărat că Dumnezeu este Cel în care poți să te încrezi pe deplin? Este El demn de crezare? Poți fi sigur de asta căci „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” (Numeri 23:19).
Poate vei spune: „Cum aș putea să mă încred în cineva pe care nu văd?”. Ei bine, dacă te gândești mai bine, în fiecare zi ne încredințăm viața unor oameni pe care nu i-am văzut niciodată, cum ar fi pilotul avionului pe care nu l-am văzut niciodată, oamenii care au produs medicamentul pe care l-am luat azi. De asemenea ne încredem în lucruri ca frânele mașinii, lifturi, etc. Toate acestea pot să ne lase la un moment dat: lifturi se defectează; avioane se prăbușesc. Cu cât mai mult ar trebui să ne încredem în promisiunile sigure și adevărate ale Dumnezeului Atotputernic? Atâta timp cât îți încredințezi soarta în mâna Lui, El îți promite: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5) Crezi lucrul acesta?
Una dintre cele mai mari ofense pe care ar putea să ți-o aducă cineva, ar fi să-ți spună „Nu te cred!” atunci când tu spui adevărul. Aceasta ar însemna că te vede ca pe un mincinos. „cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos” (1 Ioan 5:10)
Deci fiindcă Dumnezeu nu poate să mintă, încredințează-ți soarta în mâna Lui și crede-L pe cuvânt.
Scopul acestor borcănele cu versete este de a încuraja oamenii înspre a se încrede pe deplin în Domnul, prin fiecare verset extras zilnic.